Luchin a revenit, Munteanu merge la ultimul control în Turcia

Luchin a revenit, Munteanu merge la ultimul control în Turcia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Accidentat la meciul din prima etapă, cu ACS Poli Timișoara, atunci când a suferit o entorsă la genunchi, Srdjan Luchin s-a antrenat, de luni, cot la cot cu echipa.

Săptămâna viitoare, Cătălin Munteanu va începe și el pregătirile normale, asta după ce vineri, mijlocașul va merge pentru ultima oară la clinica Acibadem pentru a fi consultat de medicul care l-a operat în urmă cu aproximativ trei luni.

Îi duce din nou în Poiană

Gigi Mulțescu a avut o discuție, luni, la sediul clubului, cu Ionuț Negoiță și Constantin Anghelache. Tehnicianul dinamovist le-a cerut șefilor să aprobe un cantonament de o săptămână la Poiana Brașov, în pauza în care echipa națională va disputa meciurile cu Ungaria și Turcia.

Va fi un stagiu de acumulare foarte util pentru jucătorii care au ajuns mai târziu. Elton, Thicot, Grecu sau cei pe care îi vom mai aduce în această perioadă„, și-a motivat decizia tehinicianul.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă dorință”
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Doliu în televiziune. A pierdut lupta cu o boală necruțătoare: S-a stins din viață în pace
Doliu în televiziune. A pierdut lupta cu o boală necruțătoare: S-a stins din viață în pace
Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne
Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se…
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen Negoiță
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen…
×